vineri, 31 iulie 2009

Sinaia/Telegondola din Sinaia, în revizie

Telegondola din staţiunea prahoveană Sinaia, care urcă din staţiune până la Cota 1400 din Masivul Bucegi, este oprită pentru efectuarea reviziei tehnice anuale, a anunţat Primăria Sinaia. Revizia poate dura între şapte şi 30 de zile.

Ploiesti/Ploieştenii sunt invitaţi la "Marea Debarasare"

Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), denumită “Marea Debarasare”, din data de 01.08.2009, iniţiată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, pentru susţinerea ţintei de colectare de 4 kg DEEE/locuitor/an impusă de UE, se va desfăşura astfel:
- colectarea DEEE depuse de cetăţeni pe trotuarul din fata locuinţei, cu ajutorul operatorului de salubritate, care pune la dispoziţie pentru buna desfăşurare a acţiunii un număr de 3 autocamionete cu câte 2 încărcători
- prin extinderea programului de funcţionare a centrului municipal de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi în ziua de sâmbătă 01.08.2009, între orele 10:00 – 15:00.
În acest sens, ploieştenii sunt invitaţi să se debaraseze de DEEE scoţându-le pe trotuarul din faţa locuinţei între orele 9:00-14:00.

Sursa: Max Media (articol preluat integral)

Ploiesti/Primaria se teme de preturile prea mici

Cine ar fi crezut ca oferirea unui pret de executie foarte mic la o licitatie publica poate sa creeze probleme? Primaria Ploiesti a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea termica a 20 de blocuri din municipiu, stabilite inainte de tragerea la sorti a deja faimosului lot de 200 de imobile. La mijlocul acestei luni au fost tinute licitatiile pentru desemnarea firmelor care sa execute lucrarile, doar ca rezultatele ridica semne de intrebare. Pe scurt, anumite firme au solicitat pentru reabilitarea termica sume foarte mici, aproape la jumatate fata de costurile estimate de proiectanti.

Ploiesti/Trafic ingreunat pe centura de vest a municipiului Ploiesti

Traficul se va desfasura ingreunat pe centura de vest a municipiului Ploiesti, incepand de joi, din cauza lucrarilor care se realizeaza pe acest tronson, a anuntat Centrul Infotrafic al Politiei Romane. Circulatia rutiera pe soseaua ocolitoare a municipiului Ploiesti se va desfasura cu dificultate timp de aproximativ doua saptamani, din cauza executarii unor lucrari de modernizare pe tronsonul cuprins intre kilometrii 62+550 si 63+50, in zona pasajului suprateran peste calea ferata.

Sursa: Agerpres.ro

Prahova/Şapte oferte pentru lărgirea la trei benzi a tronsonului Moara Vlăsiei - Ploieşti

Un număr de şapte firme şi consorţii, din România, Spania şi Portugalia, au depus oferte pentru lărgirea la trei benzi a tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei - Ploieşti, valoarea estimativă a lucrărilor fiind de 196,85 milioane lei, fără TVA.

Sursa/foto: Mediafax.ro

Ploiesti/Primaria Ploiesti incepe sa castige teren pe pista de la Hipodrom

Dupa lungi asteptari si prezentari in salile de judecata pentru lamurirea situatiei Hipodromului, Primaria Ploiesti are primele confirmari ca poate castiga cursa mult asteptata – a rezilierii contractului cu italienii. Aceasta confirmare a venit chiar de la Tribunalul Prahova, prima instanta care a dat, recent, castig de cauza municipalitatii ploiestene in procesul care a vizat rezilierea contractului amintit.

Sursa/foto: Prahova

Prahova/Aglomeraţie mare pe DN1

Centrul Infotrafic anunţă că pe A2 dar şi în alte locuri aglomerate, poliţia va fi prezentă cu un număr crescut de echipaje. Aglomeraţie este şi pe A1 dar şi pe DN, pentru care poliţiştii propun o rută ocolitoare pe varianta DN1A–Bucureşti-Buftea-Ploieşti-Cheia-Vălenii de Munte-Săcele-Braşov. Mai ales pentru rutele spre munte poliţiştii îi avertizează pe şoferi să nu facă depăşiri "în scurt", hazardate şi riscante.

Sursa/foto: Evenimentul Zilei

Ploiesti/Nou regulament de organizare a parcărilor

De săptămâna viitoare, va intra în vigoare noul regulament pentru înfiinţarea, organizarea şi exploatarea spaţiilor destinate parcării auto din Ploieşti. Astfel, persoanele fizice cu domiciliul stabil în zona riverană unei parcări de utilitate publică cu plată şi care deţin autoturisme înmatriculate la adresa respectivă beneficiază de gratuitate în acel parcaj, pe bază de permis de parcare obţinut de la Administraţia Domeniului Public şi Privat. De asemenea, se va aplica tariful unic de parcare în valoare de 2 lei/ oră/ loc de parcare, respectiv 1 leu/ 30 minute/ loc de parcare. Persoanele fizice sau juridice care prin natura activităţii ocupă temporar domeniul public cu vehicule de transport marfă vor achita ADPP, pe bază de convenţie, suma de 2 lei/ loc de parcare/ oră.

Sursa: Adevarul de seara

Ploiesti/ Sandu Zamfir, zis Austrianu' a fost prins în Bucureşti

Surse ale Observatorulph.ro ne-au confirmat faptul că Sandu Zamfir, zis Austrianu', urmărit general, a fost prins cu puţin timp în urmă în zona Arcului de Triumf din Bucureşti.

Sursa: Observatorul Prahovean

Mai multe detalii despre capturarea lui Austrianu' se gasesc aici.

joi, 30 iulie 2009

Prahova/Contra cost, trei zile de festival la Măgureni

Între 31 iulie şi 2 august, la Măgureni are loc “Forest Vibes Fest”, un festival inedit, organizat de cotidianul Ziua, firma Pilgrim, cu sprijinul Primăriei Măgureni. Pentru un bilet de 600.000 lei vechi, spectatori pot asista la 72 de ore de muzică şi libertate, în care vor putea asculta formaţii precum Şuie Paparude, Blanoz, Disco Balls, The Pixels, Monkey Business, Propuls, Rain District, Brum Conspiracy, Jam Percution, Nutu Trio, Dj Zicu, Dj Ufe, Dj Emap, Selecta B, President Tzuk, Roots B, Kaya, Raizah, Xplod, Latam, Ciubuc, Sfrc, TT, Tyler Dundeen, Jepat şi mulţi alţii.De asemenea, spectatorii se vor mai putea bucura de o pistă de motocros, cinema în pădure, plimbări cu balonul, plimbări pe cal, jonglerii cu foc, focuri de artificii şi multe alte distracţii.

Sursa/foto: Oglinda (Campina)

Ploiesti/La Ploiesti s-ar putea organiza un targ de antichitati

Pentru prahovenii pasionati de arta si de obiecte vechi, de colectie, cu valoare istorica, s-ar putea organiza si la Ploiesti un targ de antichitati. Acesta este unul dintre proiectele Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, pe care conducerea institutiei spera sa-l puna in aplicare anul viitor. Locurile luate in calcul pentru expunerea obiectelor, de catre colectionari, sunt strada Toma Caragiu – aici fiind zona pietonala - si curtea muzeului amintit.

Sursa: Prahova

Ploiesti/Penele de curent, boala grava a Spitalului Judetean

Cu toate ca Spitalul Judetean de Urgenta dispune de surse suplimentare de energie electrica, instalate tocmai pentru a preveni ca penele de curent sa perturbe activitatea medicala, fluctuatiile de tensiune inca reprezinta un pericol, deoarece retelele Electrica nu sunt facute pentru aparatura sensibila.

Campina/Călin Tiu, interimar la conducerea Spitalului Municipal

E oficial. Călin Tiu a primit ordinul de numire în functia de manager interimar al Spitalului Municipal Câmpina. Conform ordinului, de la 1 august, medicul chirurg ar trebui să preia atributiile detinute de Nicolae Mijea. Lucrurile nu sunt însă chiar simple, pentru că Tiu nu si-a dat încă acceptul pentru a ocupa functia de director.

Sursa/foto: Zarva (Campina)

Prahova/Se lucreaza pe DN72!

Dupa o perioada plina de discutii legate de finantare, constructorii au demarat, saptamana aceasta, lucrarile la DN72. Este vorba de refacerea covorului asfaltic pe tronsonul Ploiesti-Targoviste, insa momentan se lucreaza in zona puturilor de apa, reabilitarea continuand spre Parcul Industrial Ploiesti.

Sursa: Telegraful de Prahova

Prahova/Administratiile locale vor sa fie verzi...de la soare

Administratiile locale din Prahova care vor sa inlocuiasca sistemele clasice de incalzire pentru cladirile pe care le au in administrare au sansa acestui demers fara sa fie nevoie de niciun fel de cheltuiala de la bugetul local. Solutia este “Programul Casa Verde" pe care il promoveaza si il sustine Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile - institutie nou infiintata cu sprijinul Consiliului Europei, la Ploiesti.

Sursa: Prahova

Ploiesti/Patru fântâni arteziene din Ploieşti aşteaptă reabilitarea

Această imagine a fost surprinsă, ieri, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde se desfăşoară lucrări de reparare a fântânii arteziene, aflată în această zonă. Administraţia Domeniului Public şi Privat Ploieşti a demarat, în anul 2008, un program de reabilitare al fântânilor arteziene din oraş, cea din imagine fiind una dintre ele. De asemenea, urmează să fie reabilitate şi fântânile aflate în zonele: Hotel Prahova, Ciocârlia, Palatul Administrativ, Gara de Sud.

Sursa/foto: Informatia Prahovei (articol preluat integral)

Prahova/Peste 1.800 de angajaţi din Prahova vor fi disponibilizaţi

Peste 1.800 de persoane angajate ale unor firme din judeţul Prahova vor fi disponibilizate în trimestrul al treilea al acestui an, principalele domenii de activitate în care vor fi făcute concedieri fiind construcţii, transporturi, industrie alimentară şi servicii.

Sursa/foto: Mediafax.ro

Ploiesti/Poliţia Comunitară a băgat “spioni” în cartiere

La Poliţia Comunitară Ploieşti se practică şi voluntariatul. Peste 80 de persoane, atât tineri cât şi pensionari, majoritatea administratori de bloc, nu fac altceva decât să fie foarte atenţi la ce se petrece în jurul lor, în cartierele unde locuiesc.

Sursa/foto: Adevarul

Bucov/Trafic reluat pe DN1B, în urma stingerii incendiului izbucnit la o brutărie

Zece autospeciale de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului izbucnit la magazia unei brutării din localitatea Bucov, situată pe marginea DN1B, şi traficul a fost reluat după o întrerupere de mai bine de jumătate de oră. Echipajelor deplasate de la ISU Prahova li s-au alăturat cele ale Şcolii de subofiţeri de pompieri "Pavel Zăgănescu" din Boldeşti, deoarece flăcările s-au extins la clădirea propriu-zisă a brutăriei şi la un supermarket, care se aflau în aceeaşi incintă, apoi la un imobil în care funcţiona poşta.

Sursa: Adevarul de seara

Ploiesti/Autobuze şi troleibuze noi pentru RATP

După o şedinţă cu scandal, consilierii locali, mai puţini cei ai PSD, au votat cumpărarea a 27 de autobuze şi 24 de troilebuze noi pentru înnoirea parcului RATP Ploieşti. Cel care s-a opus vehement acestei achiziţii a fost Emil Calotă, fostul primar, care a invocat ilegalitatea finanţării investiţiei.

Ploiesti/Dalkia nu renunţă la disponibilizarea a 10% din personal

Dalkia Termo Prahova nu a renunţat la disponibilizarea a 10% din personal, în ciuda protestelor sindicatelor şi conducerii Primăriei Ploieşti, care deţine 6% din acţiunile companiei. Astfel, 59 de angajaţi ai direcţiei distribuţie vor fi concediaţi, aceştia urmând să beneficieze de un program care să-i sprijine în găsirea unui loc de muncă.

Sursa: Observatorul Prahovean

Ploiesti/Angajatii I.P.I.P. Ploiesti in somaj tehnic

Conform unei stiri de ultima ora, conducerea Institutului de Proiectare in Industria Petroliera (I.P.I.P.) Ploiesti a decis astazi ca incepand din luna august sa trimita in somaj tehnic, pentru o perioada de trei luni, circa 85% (aprox. 340 de oameni) din angajatii sai. Vom reveni cu amanunte pe aceasta tema.

miercuri, 29 iulie 2009

Galerie foto: F.C. Petrolul Ploiesti - Tricolorul Breaza (0-0)


Prahova/Luca, încolţit de sindicalişti în justiţie

Liderul sindicaliştilor din FSLI Petrom, Liviu Luca, a uitat de cei care l-au ales să le apere in­te­resele în faţa patronatului. De pe poziţia de negociator-şef al sindicatelor, el a devenit în fapt un apărător al intereselor patronatului austriac care l-a ajutat în schimb să-şi construiască o încrengătură de afaceri în folos propriu.

Sinaia/Şomaj tehnic prelungit cu o lună pentru 20% din salariaţii Mefin Sinaia

Mefin Sinaia (MEF) prelungeşte cu o lună, până la 31 august, perioada de şomaj tehnic pentru 89 de salariaţi, în condiţiile în care restul de 354 de angajaţi vor avea program normal de muncă, se arată într-un comunicat al firmei transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Aproximativ 150 de angajaţi ai uzinei de mecanică fină s-au aflat înşomaj tehnic în luna iulie, din cauza lipsei comenzilor, după ce anterior tot personalul societăţii a fost afectat de aceeaşi măsură.

Sursa/foto: Mediafax.ro

marți, 28 iulie 2009

Cinema "Patria"/Hai la film!

In saptamana 24 iulie - 30 iulie cinema "Patria" va invita sa vizionaţi filmul "Blonde and Blonder - Una-i blonda...Alta si mai blonda" (2007).

Regizor: Dean Hamilton
Distributie: Pamela Anderson, Denise Richards, Emmanuelle Vaugier, Meghan Ory, Joey Aresco, Gary Chalk, Jay Brazeau
Genul: Crima/Comedie
Durata: 95 minute
Scurta descriere: Dee Twiddle si Dawn St.Dom sunt doua blonde frumoase, dar cu o inteligenta indoielnica, care se intalnesc din intamplare la niste lectii de zbor cu avionul si se imprietenesc una cu cealalta. Dee este dansatoare profesionista, iar Dawn este o fosta secretara, care a incercat fara succes sa devina dansatoare. Decizandu-se sa o ajute pe Dawn sa isi indeplineasca visul de a dansa, Dee o inscrie la o auditie la clubul de striptease Beaver Patch Lounge, condus de catre Lou Rimoli, un fost gangster care s-a transformat intre timp in informator al FBI-ului si a intrat intr-un program de protectie a martorilor. Mafia italiana din Vancouver planuieste sa il ucida pe Lou Rimoli si le angajeaza in acest scop pe asasinele platite Cat si Kit, care isi duc la bun sfarsit misiunea chiar inainte ca Dawn si Dee sa ajunga la auditie.

Sursa: CinemaRX.ro

video

Orele de difuzare: 15, 17, 19. Pret bilete: 7 RON (luni - 5RON).

Prahova/Invidios pe succesul Robertei Anastase, Săniuţă a câştigat şi el un concurs demis

Pe căldurile astea, numai de ştiri incendiare nu aveam nevoie, dar ăsta e felul în care PSD s-a gândit să contraatace. Ne pune la lucru când noi vrem să stăm, vorba cântecului, la soare, la mare. Asta e însă doar povestea acestui text. Povestea din text e însă alta şi are legătură cu faptul că doamna Anda Păuşan probabil că plânge acum în sediul filialei Prahova, cu tabloul lui Marian Florian Săniuţă în braţe. Ea va pleca diseară acasă, va încuia cu unica dublură a cheii de la biroul preşedintelui şi va agăţa tabloul în perete. Un pesedist de rând îl va vedea, va observa lacrimile şi legenda tabloului care lăcrimează va concura cu cea a icoanelor plângăcioase, deci făcătoare de minuni.

Sursa: AltPHel (saptamanal de satira)

Campina/Site-ul Primăriei Câmpina, din nou, sub orice critică!

Internetul ar trebui să reprezinte mijlocul de comunicare al acestui secol. Chiar dacă toate administraţiile locale au fost obligate să-şi creeze site-uri proprii, cel puţin la nivelul municipiului Câmpina, starea acestuia este sub orice critică. Nu este prima dată când în paginile noastre atragem atenţia asupra acestui aspect...De această dată, s-a cam întrecut măsură, în ciuda asigurărilor date de primar şi viceprimar că noul site va fi cu totul şi cu totul altfel. Aşa, e, dar mai... prost!

Sursa/foto: Oglinda (Campina)

Sinaia/Muzeul Peles - intre trecutul plin de istorie si viitorul incert

Unul dintre cele mai spectaculoase si mai atractive obiective turistice europene - Castelul Peles din Sinaia mai poate fi vizitat de public pana pe 1 martie 2010, conform Memorandumului de Intelegere intre proprietar – Familia Regala - si stat. Atunci se va decide viitorul sau. Daca va dori sa-l pastreze ca resedinta, Familia Regala va primi doar imobilul si terenul, fara colectiile de arta existente aici, ce fac parte din patrimoniul national. Intre timp, peste 100 de oameni care lucreaza in cadrul muzeului sunt intr-o situatie delicata, deoarece nu stiu daca, peste opt luni, isi vor pastra locurile de munca sau vor fi nevoiti sa isi caute altele.

Sursa: Prahova

Valea Calugareasca/Mersul cu trenul, in voia hazardului

Organismul de Investigare Feroviar Roman din cadrul Autoritatii Feroviare Romane a finalizat raportul cu privire la cauzele producerii accidentului de anul trecut de la Valea Calugareasca. Specialistii care l-au intocmit sustin ca dezastrul s-a produs din pricina faptului ca intretinerea si repararea macazului au intarziat pe fondul lipsei banilor, probleme care sunt prezente la mai toate liniile de cale ferata din tara.

Prahova/Intarzieri la inchiderea gropilor de gunoi

“In Prahova nu au fost probleme cu respectarea termenului de 16 iulie“, ne declara saptamana trecuta Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean, in urma raportarilor facute de primari. Ei bine, primarii nu au fost tocmai sinceri in acele raportari, lucru dovedit de controalele efectuate in ultimele zile de comisarii Garzii de Mediu Prahova, care au scos la iveala o serie de probleme ecologice.

Sursa: Telegraful de Prahova

Ploiesti/Sectie de pediatrie in Spitalul de Boli Infectioase Ploiesti

Spitalul de Boli Infectioase Ploiesti, va avea, incepand din luna august, o sectie de pediatrie cu sprijinul unor sponsori din SUA si Germania, transmite corespondentul Agerpres. In aceasta saptamana se vor finaliza lucrarile la Sectia de Pediatrie, sustine managerul spitalului, dr. Florentin Georgescu, care a mentionat ca, dupa demersuri facute de mai bine de trei ani, renovarea corpului de cladire a fost posibila cu fondurile care au venit dintr-o sponsorizare din Statele Unite ale Americii.

Sursa: Agerpres.ro

Ploiesti/UPG ramane fara profesori

In timp ce mai multe institutii de invatamant superior din tara reduc drastic numarul cadrelor didactice din cauza faptului ca bugetul nu le mai permite plata salariilor tuturor angajatilor, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti este criza pe profesori. Mai mult, unele domenii risca, in cativa ani, sa ramana neacoperite cu personal didactic, deoarece tinerii cu studii in domeniile respective nu sunt interesati sa ocupe aceste catedre.

Sursa: Telegraful de Prahova

Ploiesti/De frica impozitelor la stat, proprietarii isi inchiriaza locuintele "la negru"

Foarte multi ploiesteni care au una sau mai multe locuinte si doresc sa le inchirieze aleg varianta inchirierii fara contract. De frica impozitelor la stat, pe care trebuie sa le plateasca, tot mai putini sunt propietarii care incheie un contract legal de inchiriere. Si chiriasii accepta aceasta varianta deoarece proprietarii care urmeaza calea legala percep chirii mai mari.

Sursa: Prahova

Campina/Spitalul Municipal Campina a primit o gura de oxigen...medicinal

Rod al unui parteneriat incheiat cu o firma craioveana, Spitalul Municipal din Campina a fost dotat cu o statie de oxigen performanta, care are posibilitatea de a transforma aerul absorbit din exterior in oxigen medicinal de cea mai buna calitate.

Sursa/foto: Prahova

Ploiesti/Zeci de ploieşteni din blocurile ANL aşteaptă să îşi cumpere apartamentele

În prezent, există peste 30 de cereri depuse la Primăria Ploieşti de către chiriaşii din blocurile construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe care vor să cumpere locuinţele în care stau. Cele mai multe solicitări sunt de la locatarii blocurilor 85 şi 86 de pe Strada Domnişori. Din păcate, procesul de vânzare este blocat din cauza unor nelămuriri administrative, iar aceste persoane care au dreptul legal să-şi cumpere casele sunt nevoite să plătească în continuare chirie.

Sursa: Adevarul

Ploiesti/Castanii de pe Bulevardul Independenţei sunt pe cale de dispariţie

Simbolul Ploieştiului, celebrul Bulevard al Castanilor este pe cale de dispariţie. Arborii vechi de peste un secol au început să se usuce pe zi ce trece. Cei mai afectaţi sunt puieţii plantaţi de către Administraţia Domeniului Public şi Privat acum câţiva ani. Unii dintre aceştia s-au uscat definitv, iar alţii se luptă să supravieţuiască. Autorităţile spun că arborii sunt udaţi zilnic prin intermediul unui sistem subteran de irigare.

Sursa/foto: Adevarul de seara

Prahova/Angiograf la Spitalul Judeţean de Urgenţă

În prima jumătate a lunii august, în judeţul Prahova vom mai asista la o premieră, laboratorul de cardiologie intervenţională, înfiinţat la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, urmând a fi operaţional. În ţară nu există decât 12 astfel de aparate „de înaltă performaţă medicală”, aşa după cum l-a caracterizat dr. Adrian Strâmbeanu.

Prahova/BPN a decis organizarea de alegeri la PSD Prahova

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, într-o conferinţă de presă, că BPN a decis, în şedinţa de sâmbătă, organizarea de alegeri în organizaţiile judeţene a căror conducere era interimară, inclusiv în organizaţiile Prahova şi Buzău.

Sursa: Informatia Prahovei

Ploiesti/Soluţie împotriva pierderii candidaţilor

Problemele legate de soft-ul furnizat de Asesoft Ploieşti Universităţii de Petrol şi Gaze pentru încrierile la facultate de anul acesta au scos la iveală o serie de ciudăţenii cu care viitorii studenţi sunt nevoiţi să se confrunte. Printre ele se numără achitarea primei taxe de şcolarizare, în valoare de 500 de lei, în termen de trei zile de la admitere, dar cu două luni înainte de începerea cursurilor.

Sursa: Observatorul Prahovean