
Casa Regală se află în negocieri avansate cu reprezentanţii Ministerului Culturii pentru prelungirea contractului de închiere a Castelului Peleş de către statul român până la sfârşitul acestui an. „Pentru că ni s-a solicitat un termen de graţie de către minister pentru a găsi fondurile necesare în vederea cumpărării Castelului Peleş, vom prelungi contractul până la sfârşitul lunii decembrie”, a declarat avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu.
Acesta a precizat că chiria nu va fi mărită, în schimb va exista o clauză prin care statul se va obliga să repare şi să întreţină castelul.
Continuarea in
Adevarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu