vineri, 10 septembrie 2010

Ploiesti/Interlopul Daniel Uţă i-a scuipat pe jurnalişti la Curtea de Apel Ploieşti

Daniel Uţă, zis Danezu, acuzat că a lovit în cap un poliţist de la IPJ Dâmboviţa, a fost dus vineri la Curtea de Apel Ploieşti, unde se judecă recursul formulat de acesta la măsura arestării, el scuipându-i pe jurnaliştii aflaţi pe holul Curţii de Apel.
Daniel Uţă a fost adus sub escortă la Curtea de Apel Ploieşti, unde magistraţii judecă recursul formulat de avocaţii acestuia la decizia Tribunalului Dâmboviţa de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţia de tentativă la omor calificat.
În momentul în care era condus încătuşat pe holul Curţii de Apel, Uţă i-a scuipat pe jurnaliştii aflaţi acolo şi care au încercat să îi pună întrebări.

Continuarea pe Mediafax.ro
Foto: Mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu